Cum să te ferești de răceală și gripă

gripă

În primul rând, haideți să dezmințim o credință comună: răceala și gripa nu sunt cauzate de frig! Ele sunt boli, precum toate celelalte, cauzate de germeni – „răceala” este o infecție a tractului respirator superior ce poate fi cauzată de peste 200 de viruși, iar „gripa” este o boală specifică cauzată de virusul gripal. Acest virus are o serie de variante (tulpini) care pot cauza îmbolnăviri ușoare până la severe (de la gripa sezonală până la gripa aviară, porcină și spaniolă). Momentan nu există tratament nici pentru răceală, nici pentru gripă. Singura metodă de a scăpa de ele este să nu te infectezi deloc – iar ponturile de mai jos te pot ajuta.

Spală-te pe mâini

Germenii celor două boli se transmit la fel: ori prin contact direct, ori pe cale aerogenă (prin aer) în forma unor picături de salivă care ies din gura celui infectat la viteze mari când strănută sau tușește. Picăturile respective se depun pe tot felul de suprafețe, deci atingerea acestora și introducerea lor în gura sau nasul tău (când te ștergi la nas, la ochi, la gură, când atingi ceva de mâncare cu mâna nespălată) te pot infecta. Ești în cel mai mare pericol în locurile aglomerate, precum supermarketurile, piețele, transportul în comun. Evită-le pe cât posibil, în special în sezonul rece. Iar dacă nu ai cum să le eviți, spală-te mâini cât de repede posibil după ce ai părăsit o asemenea incintă pentru a evita îmbolnăvirea.

Îmbracă-te „în straturi”

Deși frigul în sine nu cauzează răceli și gripe, ea contribuie la răspândirea lor prin două căi. Pe de o parte, când ți-e frig, corpul tău consumă mai multă energie cu încălzirea sa, ceea ce te face mai vulnerabil în fața infecțiilor. Pe de altă parte, virusul gripal se descurcă foarte bine pe frig, formând un înveliș rezistent care „se topește” doar când ajunge într-un mediu cald – cum ar fi, de exemplu, corpul tău.

Când e frig, virusul gripal supraviețuiește mai mult în mediul înconjurător, ceea ce crește probabilitatea să te infectezi.

Menține-te sănătos și fără gripă

Un stil de viață sănătos îți menține sistemul imunitar într-o stare bună și te ajută să reduci riscul infecției cu viruși, inclusiv virusul gripal. Pentru a menține corpul tău într-o stare cât mai bună, consumă destule vitamine și minerale (nu trebuie neapărat să iei suplimente dar e important să menții o dietă echilibrată și sănătoasă), mișcă-te destul și dormi destul.

Și, dacă vrei să fii sigur că nu te îmbolnăvești în această iarnă, vizitează-ți medicul de familie pentru un vaccin antigripal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.